Serialul care a detronat Game of Thrones și Breaking Bad îți arată puterea HBO
După succesul incomensurabil înregistrat de Game of Thrones, cu tot cu dezamăgirea fanilor de după ultimul sezon, ai fi crezut că HBO nu mai poate crea un serial de top.
De câteva luni, cei de la HBO au început o campanie de promovare pentru Cernobîl sau Chernobyl. Aceasta este o mini-serie formată din doar cinci episoade, dintre care trei au fost deja difuzate. Realizat de HBO în colaborare cu Sky Atlantic, show-ul spune povestea evenimentelor din 1986 și, din câte se pare, încearcă să fie cât se poate de autentic în privința dezastrului nuclear de acum 33 de ani.
Nu se aștepta însă nimeni ca un show inspirat din fapte reale, fără dragoni, traficanți de droguri sau alte particularități fantastice, să ajungă în top preferințelor de pe IMDb. La ora actuală, spre surprinderea tuturor, Cernobîl ocupă prima poziție în clasamentul serialul TV de pe Internet Movie Database. Este înainte de Planet Earth II al celor de la BBC, Band of Brothers, Planet Earth, Breaking Bad, Game of Thrones, The Wire, Our Planet, Cosmos și Blue Planet II.
Nota obținută de super producția HBO este de 9,5, cu 9,7 pentru ultimele două episoade. Miniseria este creată de Craig Mazin și a avut premiera pe 6 mai pe postul de Home Box Office, cu Stellan Skarsgard și Jared Harris în rolurile principale. Ca referință, în mod surprinzător, Craig Mazin s-a mai aflat în spatele scenariilor pentru The Hangover Part II și Part III, Scary Movie 3 și 4.
Spre deosebire de alte filme și documentare despre Cernobîl, noul serial încearcă să explice nu doar tragedia prin care au trecut locuitorii orașului cu același nume, ci și povestea persoanelor responsabile de gestionarea crizei. În noaptea de 26 spre 27 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei a explodat şi a eliberat cantităţi uriaşe de material radioactiv în atmosferă. În primele zile, oficialii partidului comunist au încercat să muşamalizeze totul.
Entuziasmul pe marginea performanței înregistrate de Chernobyl pe IMDb a fost lăudat pe Twitter de către cei de la Sky Atlantic.